Conform DEX 2009, „SISTÉM, sisteme, s. n.” este un „Ansamblu de elemente (principii, reguli, forțe etc.) dependente între ele și formând un întreg organizat, care pune ordine într-un domeniu de gândire teoretică, reglementează clasificarea materialului într-un domeniu de științe ale naturii sau face ca o activitate practică să funcționeze potrivit scopului urmărit.”. Cuvântul provine din franțuzescul système care își are originea în latinescul systema, ce la rându-I vine din grecescul σύστημα (grafiat latin precum cuvântul latinesc) care, la Platon, conform dicționarului intermediar grec vechi-englez „Liddell & Scott”, înseamnă „un întreg compus din părți”. Dacă binevoim să numim acest ansamblu din care facem parte și noi, elevii și studenții, și profesorii sistem de învățământ, atunci greșim. Greșim pentru că nu e nici pe departe un întreg organizat și nu face ca activitatea practică să funcționeze conform scopului urmărit. Scopul urmărit, acela de a forma un copil pentru viață (dacă mai e urmărit pe undeva) nu este îndeplinit pentru că membrii sistemului nu conlucează și nu își dedică energia lui. Ei preferă ori să încerce să încalce legea pentru avantaje directe sau indirecte, ori să se certe cu ceilalți membri pentru că ceilalți nu sunt ca ei, ori să lipsească de la activitățile didactice, ori să nu iasă din zona lor de confort și să continue să predea conform principiilor depășite de mult pe care le-au învățat în facultate, ori să facă orice altceva în loc să se ocupe atent și cu grijă de actul educațional al fiecărui elev, să îl facă pe școlar/student să vină la școală din plăcere, să îl facă să facă la școală ceea ce îi place cel mai mult, iar materiile necesare și care nu îl atrag în mod deosebit să fie făcute astfel încât să îl atragă prin alte mijloace decât prin conținut (interactivitate, deschidere, perspective noi prezentate elevului, creativitate în actul învățării, joacă, etc.).
Cadrele didactice trebuie să fie în armonie, să lase la intrarea în școală orice fel de orgoliu, orice fel de act egoist, orice fel de act mânios, orice fel de ceartă, orice fel de răbufnire nefirească care poate fi sesizată de elevi și să conlucreze pentru a îmbunătăți sistemul de jos în sus, nu să aștepte o îmbunătățire de sus în jos, de la autorități către profesori și elevi pentru că, din păcate, sistemul comunist și inerția lui care domină și astăzi așa ne-a învățat, să așteptăm totul de la stat, iar meritele noastre să constea doar în a fi de acord cu și a face precum cere sistemul, fără a genera prin asta vreun progres. Unii profesori se complac în a da vina pe elevi, uitând de altfel că, după cei 7 ani de acasă, responsabilitatea creșterii armonioase a copilului cade asupra așa-zisului sistem din care ei înșiși fac parte. Or ei se mai complac cu fapul că încearcă să îi învețe pe elevi legea ascultării de superior ca lege morală. Dar nu e nici pe departe destul. De îndată ce copilul nu mai e supravegheat non-stop de aceeași forță ce ar trebui să fie binevoitoare și deschisă (părinții și apoi învățătoarea din clasele I-IV), ei trebuie educați astfel încât să învețe ce și cum trebuie făcut prin interes, implicare și deschidere din partea tuturor profesorilor care să conlucreze perfect și să aducă însuși colectivul de pupile la stadiul în care să poată conlucra precum exemplul lor cel mai apropiat, profesorii. Exemplul contează extrem de mult. Dacă elevul și vitorul om de sine stătător care într-un sistem economic ca acesta trebuie să fie și întreprinzător și să știe și să lucreze cu alții în armonie nu are exemplele necesare ca să ajungă să fie creativ, să își dezvolte personalitatea și apoi individualitatea cu scopul de a avea succes în viață nu numai profesional, ci pe toate planurile, și, mai mult, nu e nici măcar îndrumat către acest lucru, el va căuta să își găsească niște plăceri imediate precum țigările, înjuratul, sexul, spiritul golănesc, de turmă care se ajută pe ea însăși numai atunci când scopul comun e distracția distructivă, ca acte sociale care să îl scoată în evidență în lipsa unora constructive, cele distructive fiind bineînțeles mai comode și nu presupun eforturi prea mari. Chiar dacă la un moment dat va ieși din cercul acesta vicios, multe obiceiuri rămân și e foarte greu să scape de ele când ele sunt deprinse încă din fragedă copilărie.
Eroi mi se par profesorii care, deși pentru un salariu mic și cu puține satisfacții materiale, găsesc totuși o satisfacție spirituală în a veni și a îi scoate pe elevi din ansamblul orelor în care nu primesc decât învățământ teoretic mai bine sau mai prost făcut, cu scopul unic de a-l face să treacă de examenele de sfârșit de ciclu de învățământ și să îi ducă prin excursii, să le facă ore interactive, să primească să fie, de ce nu, tutuiți de elevi, să vorbească deschis cu fiecare în parte, indiferent de materia pe care o predă. Erou mi se pare profesorul de fizică de la Constanța care nu îi obligă pe elevi să învețe materia lui și în schimb îi duce în drumeții și prin tot felul de locuri să le arate aplicarea practică a conceptelor fizice, având ca rezultat (surprinzător, dar adevărat) cel mai mare număr de elevi olimici internațional din țară și care ajung chiar să colaboreze cu NASA. Eroi mi se par elevii care nu țin cont de bâlbâielile profesorilor la capitolul educație pentru viață și încep ei să se organizeze încă de prin liceu și să transforme ceva în bine. Dar, desigur, nu toți putem fi eroi, însă lansez un apel către cei care simt că ceva e neînregulă și care nu se consideră prea mici pentru a schimba ceva să înceapă să fie creativi, să gîndească în spiritul unor principii morale de nestrămutat, să urmărească un scop constructiv și să îi atragă și pe ceilalți către ei, să fie eroi. Haideți să demitizăm concepul de erou și să recunoaștem că asemenea oameni chiar există și să încercăm noi, cei care putem fi, să ne dezvoltăm în mod sănătos, prima dată pe noi și, prin exemplul și eforturile noastre care trebuie să fie lipsite de vreun viciu moral (orgoliu în principal) să devenim eroi și să încălcăm dacă e nevoie, prin asta, regulile ce contravin direcției progresiste în societate, asumându-ne cu demnitate acest lucru. Zice asta un student și implicit, un fost elev care a știut ca la un moment dat să observe aceste lucruri.
